C-atâta iarnă e în noi,
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.
În noi e loc numai de iarnă.
Vom îngheţa sub un tinger,
Orbecăind pe copci de gheaţă,
Ca un stingher spre alt stingher."
Adrian Păunescu
Vorbind despre pierdere este imposibil să nu te gândeşti inevitabil la apartenenţă. Dacă în privinţa obiectelor lucrurile sunt simple, ele aparţinând de drept sau de fapt cuiva, în privinţa noastră, sau mai bine zis a spiritului nostru, sentimentul de apartenenţă este esenţial, determinând viaţa nostră în mod intrinsec.
Grupuri sociale, curente culturale, religii, asociaţii ideologice, partide, curente de masă, pasiuni comune, valori globale, simboluri şi tradiţii, experienţe aleatorii, divergente apriori dar care devin determinante aposteriori, toate acestea sunt elemente care convertesc un individ singular într-unul adeziv. Primim zilnic oferte de aderare, ne sunt fluturate promisiuni multicolore prin faţa ochilor, iar urechile noastre se îmbată cu chemările înflăcărate ale oratorilor moderni, mercenari gras plătiţi pentru a lupta în războiul apartenenţei.
Suntem fiinţe sociale, lucru pe care nu+l putem nega odata ce suntem dependenti de comunicare. Atunci de unde sentimentul singurataţii care ne copleşeşte în unele momente când cine ştie cum ochii ne sunt inchişi şi urechile surde la sirenele contemporane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu